Operatie cataracta

Operatie Cataracta,  - optimarvisioncare.ro

Ce este operația de cataractă?

Operația de cataractă reprezintă procedura prin care se îndepărtează cristalinul, iar în majoritatea cazurilor este înlocuit mai apoi cu unul artificial. Pentru a-i garanta succesul, este realizată de către oftalmologi profesioniști într-un cabinet cu aparatură de ultimă generație. Până în momentul actual, procedura aceasta reprezintă singurul tratament pentru îndepărtarea cataractei. Odată cu înaintarea în varstă, cataracta apare în mod natural și se dezvoltă treptat, atunci când cristalinul natural al ochiului se opacifiază și nu mai este transparent. Cristalinul este format în cea mai mare parte din apă și proteine, iar structura proteinelor se schimbă odată cu bătrânețea.

Printre avantajele operației de cataractă se numără următoarele:
– se realizează în sistem ambulator (pacientul nu va fi internat după operație);
– este o procedură ușoară; se realizează rapid;
– necesită un timp scurt de execuție;
– nu doare;
– recuperare post-operatorie rapidă; se face cu anestezie locală.

Mai mult decât atât, această intervenție chirurgicală îmbunătățește semnificativ calitatea vieții pacienților. Dacă nu este tratată, cataracta va continua să se agraveze, iar sănătatea pacientului este pusă în pericol.

Operație cataractă - Când este recomandată?

Operația de cataractă se realizează pentru a trata cataracta de diferite tipuri, o afecțiune oftalmologică care determină scăderea progresivă a vederii. Aceasta este normală în procesul de îmbătrânire, însă există situații rare în care se poate dezvolta inclusiv la vârste fragede, inclusiv să existe de la naștere. Aceasta poartă numele de cataractă congenitală. Conform specialiștilor, o parte dintre oamenii cu vârsta de peste 60 de ani se vor confrunta cu un anumit grad de opacifiere, la un moment dat, în viața lor. În plus, cataracta se poate forma încet, de-a lungul unei perioade lungi de timp. De aceea, este posibil sa ai cataractă și să nu îți dai seama imediat că suferi de această afecțiune oftalmologică.

Adresează-te unui medic oftalmolog dacă ai oricare dintre următoarele simptome ale cataractei:
– vedere încețoșată sau neclară;
– schimbări dese ale ochelarilor de vedere sau a lentilelor de contact;
– nu vezi bine noaptea;
– vedere dublă;
– culori șterse sau cu o nuantă gălbuie;
– sensibilitate la lumină sau la imagini strălucitoare.

Dacă se stabilește în cadrul unui control că ai această condiție medicală care te împiedică să desfășori activități obișnuite, cum ar fi să conduci, să citești sau să gătești, atunci medicul oftalmolog îți va sugera efectuarea operației de cataractă. În acest context, ți se vor oferi informațiile de care ai nevoie, precum în ce constă această procedură și ce presupune perioada de recuperare.

De asemenea, operația de cataractă poate fi recomandată de specialiști în momentul în care cataracta interferează cu tratamentul sau monitorizarea unei alte probleme oculare. Spre exemplu, dacă nu este posibilă examinarea părții din spatele ochiului pentru a trata sau monitoriza altă afecțiune a vederii, precum retinopatia diabetică.

Așadar, dacă te confrunți cu simptomele de mai sus, este posibil să fie cauzate de prezența cataractei. În cadrul consultațiilor oftalmologice pentru bebeluși, copii și adulți, din cabinetele noastre de oftalmologie, personalul bine instruit va răspunde la toate întrebările pe care pacienții le au și îi va ajuta să descopere dacă o operație de schimbare de cristalin, o procedură cu un preț corect și competitiv la OPTIMAR, este soluția cea mai bună pentru ei.

Cum trebuie să te pregătești pentru operație?

Operația de cataractă este o intervenție ușoară pentru orice pacient și nu necesită pregătiri speciale de niciun fel. De cele mai multe ori, în ziua operației, persoanele care vor fi supuse procedurii au voie să mănânce ceva ușor și să consume lichide, la fel ca într-o zi obișnuită. Însă, situația diferă de la caz la caz. Spre exemplu, medicul oftalmolog poate recomanda anumitor pacienți să înceteze administrarea medicamentelor care ar putea crește riscul de sângerare în timpul procedurii.

Operatie Cataracta,  - optimarvisioncare.ro

În vederea efectuării acestei intervenții chirurgicale, este posibil ca pacienții să fie nevoiți să realizeze mai multe investigații. Astfel, pe lângă costul operației de cataractă, se mai pot adăuga și alte cheltuieli, precum cele pentru:
– numărătoarea celulelor endoteliale;
– ecografie oculară;
– harta corneană;
– examinarea tomografica a polului posterior.

Toate detaliile în legătură cu investigațiile de care vei avea nevoie le vei primi, însă, la momentul potrivit de la medicul tău oftalmolog.

În ce constă operația de cataractă - Tehnici utilizate

În ceea ce privește cataracta la ochi, operația durează o oră sau chiar mai puțin și este foarte ușor suportată de către pacient. În plus, este o intervenție care se face cu anestezie locală, fără internare. Nu în ultimul rând, are o rată de succes foarte ridicată. În timpul operației de cataractă în Buzău sau în Râmnicu Sărat, medicul oftalmolog înlătură din ochi cristalinul natural care a devenit opac folosind cea mai modernă și sigură tehnică chirurgicală, numită facoemulsificare cu ultrasunete, și îl înlocuiește cu un cristalin artificial foldabil. Incizia se va închide natural, fără să fie nevoie de cusături. În mod obișnuit, operația de înlocuire a cristalinului are următoarele etape:
– se aplică un anestezic local sub formă de picături pentru amorțirea ochiului și pentru dilatarea pupilei;
– dacă este nevoie, pacientului îi poate fi administrat un medicament pentru a se relaxa, numit sedativ;
– se face o incizie mică, de 2 mm, de-a lungul părții laterale a corneei;
– se sparge și se înlătură cataracta cu un aparat special; un cristalin artificial se introduce în locul cristalinului opacifiat;
– se aplică un pansament până la următorul control.

După operația la ochi cu cristalin artificial este posibil ca medicul să îți prescrie picături pentru ochi sau alte medicamente pentru a preveni infecția, a controla presiunea oculară și a reduce umflarea. Uneori, în timpul intervenției chirurgicale, specialistul poate injecta în ochi medicamentele respective. În ceea ce privește prețul, acesta diferă în funcție de tipul de cristalin artificial de care are nevoie pacientul.

După finalizarea operației de cataractă, fiindcă pupilele ți se vor dilata și nu vei putea conduce, este foarte important să fii însoțit de un cunoscut pentru a te ajuta să ajungi în siguranță acasă.

Operație cristalin - ce sunt cristalinele artificiale?

Când vine vorba de operația de cristalin la ochi, este important ca pacienții să cunoască următorul aspect: cristalinele artificiale utilizate sunt de mai multe tipuri, iar oportunitatea de a le selecta pe cele potrivite pentru a-ți îmbunătăți calitatea vieții este unică. Înainte de operația de cristalin, pacienții trebuie să ia o hotărâre cu privire la cristalinele artificiale de care au nevoie, prețul fiind diferit de la un tip la altul. Desigur, pentru a putea lua această decizie, trebuie să știi care sunt opțiunile disponibile. În rândurile de mai jos vei putea afla care sunt acestea și cui îi este indicat fiecare tip în parte.

Cristaline monofocale – asigură o vedere mai clară la distanță, fiind nevoie de corecție pentru vedere intermediară și de apropiere. Sunt recomandate pacienților care nu sunt deranjați să poarte ochelari în desfășurarea activităților zilnice.

Cristaline EDoF – indicate persoanelor care vor independență de ochelari la distanță și în zona intermediară. Însă, există varianta să fie nevoie de corecție dacă pacientul își dorește să desfășoare diverse activități de detaliu.

Cristaline multifocale – corectează atât vederea de aproape, cât și cea de depărtare. Sunt indicate pacienților care își doresc să realizeze activitățile zilnice fără ochelari după operația de cataractă.

Cristaline torice – sunt indicate pacienților care au nevoie și de corecția astigmatismului, care se definește ca fiind o formă a corneei neregulată. Concret, în loc să fie rotundă, corneea este ovală. În plus, o altă soluție pentru a-ți îmbunătăți calitatea vederii în cazul în care ai astigmatism este prin corecția laser.

Rezultatele operației de cataractă

După operația de cataractă, pacienții vor putea remarca o îmbunătățire a vederii doar după câteva zile. La început, vederea poate fi neclară, însa va deveni din ce în ce mai bună pe măsură ce ochiul se vindecă și se adaptează. În majoritatea cazurilor, în decurs de opt săptămâni are loc vindecarea completă. Rezultatul este și mai spectaculos la pacienții care au beneficiat de o operație de cataractă la ambii ochi, la un interval scurt de timp. Așadar, dacă ai cataractă la ambii ochi, medicul va programa, cel mai probabil, a doua operație după ce primul ochi s-a vindecat complet.

De obicei, după operație, medicul oftalmolog va dori să te vadă după o săptămână, iar mai apoi după aproximativ o lună pentru a monitoriza vindecarea.

Complicații ce pot apărea în cursul și în urma operației

Operația de cataractă pentru pensionari și nu numai este o intervenție eficientă, însă există posibile complicații, la fel ca în cazul oricărei proceduri chirurgicale. Acestea sunt mai puțin frecvente, însă, dacă apar, majoritatea dintre ele pot fi tratate cu succes ulterior.

Printre principalele riscuri ale operației de cataractă se numără: – Inflamația;
– Infecția;
– Sângerarea;
– Edemul;
– Mișcarea lentilei artificiale din loc;
– Dezlipirea retinei;
– Glaucomul;
– Cataracta secundară;
– Pierderea vederii.

Riscul de complicații în urma operațiilor de cataractă este mai mare dacă pacienții au o altă afecțiune oftalmologică sau o problemă medicală gravă de sănătate. De aceea, dacă este posibil, este recomandat ca, înainte de efectuarea acestei proceduri, aceștia să le trateze corespunzător. Uneori, în urma operației de cataractă pacientul nu va beneficia de o vedere îmbunătățită din cauza leziunilor oculare subiacente cauzate de alte afecțiuni.

Așa cum a fost amintit anterior, o mare parte dintre complicațiile apărute pot fi tratate simplu și rapid, ulterior. Spre exemplu, pentru a afla prețul operației de cataractă secundară, unul dintre specialiștii noștri îți va furniza toate detaliile de care ai nevoie, dar și alte informații în cazul unei alte complicații apărute în urma intervenției inițiale efectuate.

Operație cataractă - prețuri

SERVICIU
PRET
Alcon acrysoft iq
2500 lei
Clareon
2950 lei
Clareon toric
3600 lei
Multifocal vivity
5000 lei
Vivity toric
6000 lei
Consultație pachet cataracta
200 lei
Ne puteți găsi
OPTIMAR VISION CARE
Unirii Sud – Buzău

PROGRAM
L – V: 09:00 – 19:00
S: 09:00 – 12:00
D: Închis