Strabismul este o boală cunoscută și sub denumirea de ,,ochi încrucișați’’, fiind definită printr-o orientare greșită a ochilor, care privesc în direcții diferite. Strabismul la bebeluși care nu ridică semne de îngrijorare este cel de tip divergent și intermitent până la vârsta de 6 luni. Ulterior, poziția ochilor devine simetrică, iar acuitatea vizuală se stabilizează. Dacă simptomele asociate strabismului nu dispar după primele 6 luni de viață, atunci este necesar un consult de urgență la medicul de specialitate în vederea urmării unui tratament de timpuriu.
Care sunt cele mai frecvente simptome care reclamă prezența acestei afecțiuni oculare? De ce este importantă aplicarea tratamentului corespunzător încă de la primele semne de boală? Care sunt cauzele care o favorizează și ce mijloace de tratament sunt indicate prin raportare la vârsta bebelușului? Află răspunsurile la aceste întrebări din acest articol!
Strabismul la bebeluși – Cum se manifestă afecțiunea și care sunt consecințele nerespectării tratamentului?
Strabismul la bebeluși are potențial de pierdere a vederii dacă nu se intervine cât mai rapid. În cazul copiilor sănătoși, ochii au o poziție paralelă, susținută de către mușchii oculomotori. Dacă unul dintre aceștia este vulnerabil se declanșează asimetria ochilor prin devierea globului ocular în direcția opusă. Cum recunoști semnele care arată că bebelușul este pasibil la această afecțiune?
Strabismul la bebeluși prezintă următoarele simptome:
- poziție asimetrică a ochilor;
- clipire frecventă, în special la lumină;
- mișcări nesincronice ale ochilor;
- vedere dublă;
- frecarea frecventă a ochilor;
- menținerea ochilor pe jumătate deschiși;
- strângerea ochilor fără motiv real.
Care sunt factorii care favorizează strabismul la nou-născuți?
Strabismul la bebeluși nu are o cauză precisă. Afecțiunea apare pe fondul a numeroși factori care provoacă asimetria ochilor, începând de la vulnerabilitatea nervilor care controlează mușchii oculari, afecțiuni la nivelul ochilor sau probleme în ceea ce privește capacitatea creierului de a recepționa semnalele nervilor optici.
Cea mai comună cauză a strabismului la bebeluși este factorul ereditar. Astfel, dacă cineva din familia copilului suferă de strabism, există șanse ca nou-născutul să moștenească problema la ochi. În celelalte situații, strabismul la nou-născuți se poate manifesta pe fondul următoarelor cauze:
- cădere de la înălțime;
- traumatisme;
- hipermetropie, miopie, astigmatism;
- meningită;
- convulsii;
- sindromul Down;
- probleme cu mușchii oculari;
- tumoare sau hemoragie cerebrală;
- hipertensiune arterială;
- diabet;
- nașterea prematură;
- boala febrilă.
Care sunt riscurile de care este pasibil bebelușul diagnosticat cu strabism?
Atunci când ochii nu sunt poziționați paralel, cel care privește înainte devine ochiul dominant. Ochiul normal comunică cel mai bine cu creierul, pe când ochiul nealiniat devine vulnerabil, iar conexiunea sa slabă cu creierul îl face să fie ochiul ignorat. Cea mai frecventă consecință a afecțiunii se numește ambliopie.
Când un ochi este mai deviat decât celălalt, copilul este predispus la ambliopie, deoarece creierul nu recepționează imaginile vizuale captate de ochiul cel mai afectat. Din acest motiv, creierul primește semnale din partea ochiului sănătos, cel mai slab devine ,,ochiul leneș’’, fiind folosit mai puțin. O altă consecință a strabismului la bebe este definită de pierderea capacității de a vedea în 3D și de a calcula distanțele.
Strabism la bebe – Care sunt principalele tipuri de strabism?
Strabismul la bebe se manifestă în numeroase forme. Fiecare dintre acestea este definită de câteva cauze care diferă de la o categorie sau alta a bolii.
În primul rând, tipul strabismului la copii este influențat de direcția greșită în ceea ce privește alinierea ochilor. Această problemă oculară se încadrează în următoarele tipuri:
- Strabismul congenital
Această categorie apare la naștere sau în prima jumătate de an de la venirea pe lume a copilului. Majoritatea bebelușilor care se nasc astfel dobândesc afecțiunea din partea unei rude cu strabism.
- Pseudostrabism (strabism fals)
De asemenea, trebuie luat în calcul și un eventual strabism fals. Astfel, chiar dacă ochii se mișcă în sincron până la 6 luni, ulterior pot exista devieri care să semnaleze simptomele afecțiunii.
Strabismul fals este influențat de cauze precum:
- nașterea fiecărui copil;
- dezvoltarea fetală;
- starea psihomotorie
- deplasarea oaselor craniului facial. Acestea sunt încă mobile în primul an de viață, ceea ce creează o asimetrie vizuală a ochilor.
Când devine pseudostrabismul un risc real pentru sănătatea copiilor? În primul rând trebuie luat în calcul faptul că este vorba despre un fenomen temporar și care dispare de la sine, independent de un tratament anume. Pentru a depista dacă este vorba despre o afecțiune reală sau un pseudostrabism, oftalmologul recurge la o evaluare oculară cu lumină mică.
- Strabism acomodativ
Această formă este incidentă în cazul copiilor sub 2 ani, dar poate să apară și la cei cu vârste mai mari. Strabismul acomodativ se manifestă prin orientarea ochilor către interior atunci când se încearcă focalizarea unui obiect mai îndeaproape.
- Strabism convergent
Strabismul convergent la bebeluși este definit de poziția ochilor care deviază spre interior.
- Strabism divergent
În ipoteza strabismului divergent la copiii mici, ochii se orientează către exterior.
- Strabism vertical
Strabismul este de tip vertical când cel puțin unul dintre ochi se mișcă în direcția sus-jos.
- Strabism dobândit
Strabismul la copiii de 1-3 ani poartă denumirea de strabism dobândit.
Strabism la copii – Care sunt criteriile de identificare a mijloacelor adecvate de tratament?
Cu cât strabismul la copii este mai rapid diagnosticat, cu atât cresc șansele de corecție. Când se recomandă testarea vizuală în cazul nou-născuților?
- Naștere prematură
Dacă bebelușul s-a născut înainte de termen, atunci examinarea oftalmologică trebuie efectuată de urgență.
- Naștere în parametrii normali
Chiar dacă bebelușul s-a născut la termen, iar greutatea sa este normală, tot pot exista potențiale pericole privind apariția simptomelor de strabism, precum: ochi deviați, lipsa focalizării ochilor asupra unei direcții precise, corneea sau globul ocular au dimensiuni diferite.
- Simptomele persistă după primele 6 luni de la naștere
Strabismul normal este cel intermitent, care poate să apară în perioada de până la 6 luni de la momentul nașterii. Ulterior, ochii se stabilizează, dar în cazul în care continuă să existe devieri ale ochilor și după acest termen se impune testarea vizuală.
Este indicată examinarea oculară regulată înainte de vârsta de 6 luni și apoi între 3 și 5 ani. Perioada de vârstă de la 7 și până la 10 ani este esențială pentru acuitatea vizuală, deoarece atunci vederea se dezvoltă complet. Astfel, examinarea oculară de rutină are ca scop depistarea unei eventuale afecțiuni care să obstrucționeze evoluția unei vederi optime.
Această afecțiune poate de asemenea să semnaleze prezența unor alte probleme care interferează cu acuitatea vizuală și cu sănătatea ochilor în general. Așadar, prezența ,,ochilor încrucișați’’ poate ascunde afecțiuni ale retinei și ale nervului, malformații, cataractă congenitală, dioptrii mari sau tumori oculare.
Pentru identificarea tratamentului corespunzător, medicul ia în calcul criterii ca:
- cauza bolii:
- vârsta copilului:
- stadiul afecțiunii sau gravitatea simptomelor:
- toleranța copilului la anumite soluții de tratament;
- starea generală de sănătate a copilului:
- istoricul medical.
Strabismul la copii nu dispare de la sine, o dată cu trecerea timpului și înaintarea în vârstă. În cazul strabismului la copii de 1-2 ani este indicată intervenția chirurgicală pentru stabilirea vederii binoculare. Cu cât se intervine mai prompt de la primele semnale care indică afecțiunea, cu atât sunt mai mari șansele ca dezechilibrele să fie înlăturate cu succes. În urma consultațiilor oftalmologice pediatrice, medicul de specialitate stabilește tipul de strabism, tratamentul și protocolul de urmărire a sănătății ochilor. Respectarea perioadelor de monitorizare este esențială pentru a readapta metodele de tratament în funcție de rezultatele terapiei sau progresia simptomelor.
Care sunt metodele de tratament în cazul sugarilor diagnosticați cu strabism?
- intervenția chirurgicală cu rol de întărire sau slăbire a musculaturii din jurul globului ocular;
- exercițiile de coordonare a ochilor recomandate de ortoptist sau optometrist;
- ochelari cu lentile speciale care sunt indicați în cazul copiilor de 9 luni. Ochelarii sunt special concepuți pentru copii de această vârstă, fiind fabricați dintr-un silicon flexibil care orientează ochiul în poziția corectă;
- picăturile de ochi pe bază de artropină sunt administrare în ochiul sănătos, astfel încât cel cu probleme să se concentreze asupra imaginilor din jur. Această soluție este indicată ca alternativă a plasturelui special care acoperă ochiul sănătos, în cazul copiilor care nu suportă acest tip de metodă;
- acoperirea ochiului sănătos cu ocluzori este metoda indicată în cazul bebelușilor de 11 luni. Ocluzorii sunt plasturi speciali care obstrucționează ochiul sănătos pentru a-l stimula pe cel afectat. De reținut că purtarea plasturelui în exces poate favoriza ambliopia, deci se impune respectarea duratei de purtare indicată de specialist.
De ce se insistă pe respectarea tratamentelor cât mai devreme de la apariția primelor semne de strabism?
Până la vârsta de 2 ani se dezvoltă atât vederea binoculară, cât și acuitatea fiecărui ochi în parte. Orice simptom netratat până la 2 ani favorizează poziționarea paralelă a ochilor. Specialiștii susțin că, orice potențială deviere a ochilor după vârsta de 2 ani răspunde mai bine la tratament, iar șansele de stabilizare a ochilor cresc exponențial, comparativ cu rezultatele intervențiilor realizate mai târziu.
Există cazuri în care bebelușii născuți cu strabism au obținut acuitatea vizuală optimă în primele 2-4 luni da la naștere. Până la împlinirea a 2-4 luni de viață, ochii copilului pot avea mișcări care să nu se sincronizeze către aceeași direcție. Acestea nu reprezintă mereu simptome asociate strabismului, ci poate fi vorba de o perioadă temporară în care sugarul începe să-și coordoneze mișcările ochilor. În restul situațiilor, strabismul se menține pe tot parcursul vieții până la aplicarea mijloacelor de tratament corespunzătoare. Dacă devierile oculare continuă să existe și după 4 luni și privirea nu se corectează de la sine, atunci poate fi luat în considerare un risc potențial de strabism.
Așadar, strabismul la bebeluși este o afecțiune cu puternic impact funcțional și cu consecințe de natură emoțională care pot afecta stima de sine și viața viitorului adult. Afecțiunea generează complexe de inferioritate de-a lungul anilor, acuitate vizuală slăbită și chiar pierderea definitivă a vederii. Strabismul nu poate fi prevenit, cu atât mai mult cu cât această problemă este declanșată de factorul ereditar. În schimb, consecințele pot fi detectate prin evaluările timpurii ale ochilor. Indiferent dacă nou-născutul se încadrează sau nu la categoriile de risc, părinții trebuie să acorde atenție fiecărui simptom care ar putea semnala prezența acestei afecțiuni.
Sursa foto: unsplash.com
