Keratoconus este o afecțiune oculară, neinflamatorie și evolutivă, care generează schimbări ale grosimii și formei corneei, de la cea de dom la aspectul similar unui con. Stratul central al corneei este format din colagen, o proteină care ajută la păstrarea formei sale naturale. Denumirea bolii este de origine greacă, unde ,,keras’’ înseamnă cornee, iar ,,konos’’ se traduce ,,con’’, aceasta fiind forma pe care o capătă corneea în stadiul avansat al bolii.
Keratoconus, principalele cauze și factori care favorizează progresia bolii
Keratoconus nu este o boală cu cauze certe, dar studiile susțin că predispoziția spre aceasta este adesea de natură genetică. Persoanele care au rude diagnosticate cu această afecțiune sau au Sindromul Marfan sau Sindromul Ehlers-Danlos ori Sindromul Down se pot confrunta cu simptomele asociate bolii degenerative. De asemenea, purtarea prelungită a lentilelor de contact poate favoriza dezvoltarea bolii oculare.
Alergiile sau iritațiile care afectează țesutul corneei, obiceiul de a freca ochii sau elementul vârstei se numără printre cei mai comuni factori care accelerează progresia bolii. Elasticitatea naturală a corneei ar putea suferi deformări atunci când în mod constant sunt exercitate mișcări cu niveluri diferite de presiune, așa cum se întâmplă în cazul persoanelor care obișnuiesc să-și frece ochii.
Ca urmare a acestei acțiuni repetitive se produce o microtraumă care are drept consecință rarefierea celulelor din structura corneei. De asemenea, expunerea excesivă la razele UV sau atopia sunt alți factori cu impact negativ asupra sănătății corneene.
Frecarea ochilor poate vulnerabiliza corneea, iar acest obicei este generat de unul sau mai mulți factori. Printre aceștia se numără: alergiile sezoniere, conjunctivita, astm, eczeme sau alergii alimentare. Stresul oxidativ poate avea implicare în dezvoltarea acestei boli, deoarece corneea afectată nu are capacitatea necesară să elimine radicalii liberi, care astfel rămân în țesut și deformează structura corneei.
Este important de reținut că boala degenerativă numită keratoconus nu poate fi prevenită prin mijloace specifice. În schimb, persoanele care suferă de alergii sau anumite probleme care provoacă iritații ori mâncărimi sunt sfătuite să ceară opinia unui medic în privința urmării unui tratament corespunzător. Vindecarea alergiilor sau cauzelor care provoacă mâncărimi scad nevoia frecării la ochi, ceea ce poate întârzia sau stopa evoluția bolii.
Ce este Keratoconus – Mijloace de diagnosticare și posibilități de tratament
Ce este Keratoconus și care sunt factorii care trebuie luați în calcul înainte de stabilirea unui tratament? În primul rând, medicul ia în considerare eventualele afecțiuni ale pacientului, cauzate de imunitate slabă, alergii, prezența diabetului zaharat, etc. Apoi, este important de știut dacă boala s-a dezvoltat la ochii deja afectați de miopie sau astigmatism. Fiecare dintre acești factori poate influența alegerea tratamentului corespunzător.
Keratoconusul poate fi depistat în timp real în urma unui consult oftalmologic, în cadrul căruia specialistul efectuează o serie de teste pentru identificarea stadiului bolii, precum:
- Lampa cu fantă
Este analizată suprafața corneei pentru depistarea eventualelor nereguli localizate în interiorul și la nivel exterior.
- Topografia corneei
Topografia reprezintă o investigație non-invazivă, prin care este analizată curbura corneei.
- Pentacam
Cu ajutorul acestui tomograf, medicul observă stadiile bolii, detalii legate de partea posterioară și anterioară a corneei, pe care topografia clasică nu a reușit să le capteze.
- Microscopia speculară
Aceasta metodă ajută la verificarea celularității endoteliului cornean.
- Pahimetrie
Testul contribuie la evaluarea celor mai sensibile zone de pe suprafața corneei.
În funcție de rezultatele obținute și de stadiul la care este boala, medicul oftalmolog îți va prescrie un tratament personalizat. De regulă, în cazul persoanelor sub vârsta de 40 de ani, tratamentul se impune în cel mai scurt timp pentru a opri stabilizarea bolii. Pentru pacienții de peste 40 de ani, tratamentul se concentrează pe corectarea vederii, dar boala este deja evoluată.
În prima fază a tratamentului, pacientului i se vor recomanda ochelarii de vedere pentru tratarea astigmatismului și a miopiei. Dacă boala a atins un nivel avansat asociat cu acuitatea vizuală slăbită, pacientul poate fi nevoit să înlocuiască ochelarii de vedere cu lentile de contact rigide gaz permeabile, sclerale sau semisclerale, capabile să împiedice deformarea corneei, protejând totodată acuitatea vizuală.
Lentilele de contact dure conțin silicon permeabil la oxigen și asigură o acuitate vizuală de minim 70%, chiar și în fazele severe ale bolii. De aceea, purtarea acestora poate chiar să amâne necesitatea operației chirurgicale. Forma lor este asferică cu multiple raze de curbură se dispune perfect pe structura corneană.
Medicul va așeza lentilele de contact pe ochiul pacientului, urmând să fie aplicată o substanță fluoresceină și va fi evaluată mobilitatea acestora pe suprafața oculară. Verificarea pacientului se va efectua periodic, de la o săptămână și până la două luni pentru a evalua adaptabilitatea sa cu lentilele. În cazul în care pacientul reclamă senzații de disconfort, lentilele dure vor fi înlocuite cu altele formate din material moale la extremități și mai dur în partea centrală.
În cazul pacienților cu simptome severe, tratamentul poate implica intervenții chirurgicale. De exemplu, metoda numită Crosslinking foto oxidativ cu riboflavină presupune folosirea razelor ultraviolete A și aplicarea pe ochi a unei soluții pe bază de vitamina B2 cu rol de formare a colagenului. Soluția se aplică din 5 în 5 minute la nivel cornean, apoi pacientul va sta sub lampă UV pentru aproximativ jumătate de oră.
Această metodă este realizată cu ajutorul laserului cu femtosecunde, astfel că, disconfortul simțit de către pacient este tolerabil. În aproximativ 2-3 luni de la finalizarea acestei proceduri, încep să fie vizibile primele rezultate, acestea constând în îmbunătățirea acuității vizuale.
Scopul urmărit prin Crosslinking este acela de a recupera cel puțin parțial corneea și de a menține acuitatea vizuală în parametrii normali. Acest procedeu este minim invaziv și este indicat în mod special atunci când boala se află în stadiile I și II. Mijloacele suplimentare de tratare a keratoconusului sunt următoare:
- Cristalin artificial toric phakic după keratoplastie;
- Cristaline artificiale torice fakice;
- Chirurgie refractiva cu LASER Excimer după keratoplastie;
- Extracția cristalinului în scop refractiv după keratoplastie.
Etapele avansate ale bolii pot impune efectuarea transplantului de cornee în stadiile III și IV ale bolii sau utilizarea inelului cornean pentru aplatizarea suprafeței corneei. Inelele intracorneene sunt realizate în funcție de anatomia și acuitatea ochiului.
Prin intermediul intervenției chirurgicale este eliminată partea cea mai afectată a corneei și este aplicat un fragment circular cu același diametru. Șansele de stabilizare a vederii după intervenție sunt în proporție de peste 70%, existând cazuri în care crește și acuitatea vizuală, inclusiv la pacienții cu miopie.
Prin procedura Crosslinking este amânat transplantul de cornee, crește stabilitatea biomecanică și rezistența corneei și de asemenea sunt diminuate riscurile de miopie și astigmatism asociate bolii. Transplantul de cornee reprezintă singurul procedeu capabil să ofere rezultate în cazurile de edem cornean ireversibil.
Keratoconus, simptome și moduri de manifestare – Care sunt principalele tipuri ale bolii degenerative?
Această boală evoluează gradual, uneori începând de la vârsta adolescenței și până la 30-40 de ani. Afecțiunea se extinde de obicei la ambii ochi, unul fiind mai vulnerabil decât celălalt. Majoritatea pacienților nu sunt conștienți de această boală, din cauza ritmului lent în care progresează și a simptomelor care pot fi ușor confundate cu oboseala. Este indicat ca imediat ce sunt depistate simptomele Keratoconusului la copii, părinții să solicite un consult oftalmologic pediatric pentru stabilirea cauzelor și a tratamentului adecvat care să stopeze evoluția bolii.
Keratoconusul este definiția unui proces prin care este afectată sinteza colagenului la ambii ochi, în egală măsură, atât la femei, cât și la bărbați. În cazul persoanelor diagnosticate cu această boală degenerativă, corneea se subțiază, iar această modificare afectează totodată și acuitatea vizuală. Subțierea are loc în majoritatea cazurilor în partea inferioară a corneei, generând miopie sau astigmatism.
Cea mai comună formă de manifestare a bolii este o ușoară slăbire a acuității vizuale, urmată de vedere încețoșată, dificultatea de a vedea noaptea, sensibilitate ridicată la lumină, dureri oculare, halouri de lumină, hiperlăcrimare, apariția dioptriilor cu cilindru, prezența petelor de roșeață și chiar pierderea completă a vederii.
În acest din urmă caz se impune transplantul de cornee, însă cu cât boala este diagnosticată mai rapid, cu atât se poate interveni pentru estomparea evoluției sale. Pe măsură ce boala avansează, pacienții pot sesiza pe lângă simptomele enumerate anterior și alte neregularități, precum imaginile fantomă, perceperea imaginilor multiple ale aceluiași obiect sau diplopia monoculară.
Keratoconusul este clasificat în două categorii: primar și secundar. Tipul primar afectează de obicei ambii ochi și poate fi declanșat de factorul genetic, imunitatea slăbită, stres sau cauze de natură endocrină. Keratoconusul secundar este în general acut, atacă un singur ochi și poate avea la bază infecții virale, parazitare, fungice, bacteriene, traumatisme cauzate de frecarea constantă a ochilor sau inflamații.
De asemenea, boala degenerativă poate fi clasificată și în funcție de stadiul evoluției, existând astfel keratoconus ușor, mediu și sever. Faza ușoară se manifestă printr-o slăbire a țesuturilor corneene, urmând apoi ca suprafața sferică a corneei să-și schimbe forma din cauza forței exercitate de globul ocular.
În prima fază a bolii, pacientul poate fi diagnosticat cu astigmatism sau miopie ușoară. Când afecțiunea atinge faza medie sau severă, corneea este deja subțiată semnificativ, iar structura se modifică de la forma aplatizată la cea similară unui con. Atunci când keratoconusul atinge cel mai înalt stadiu al progresiei, partea superioară a conului prezintă un aspect opac. În primul stadiu, modificările corneene sunt slab perceptibile, iar pacientul poate semnala acuitatea vizuală redusă ori vederea încețoșată și nevoia de purta ochelari sau lentile de contact.
În stadiul al doilea, vederea suferă modificări majore, marcate de schimbări vizibile ale corneei, creșterea dioptriilor sau vederea dublă. În acest stadiu, folosirea lentilelor de contact moi care erau indicate în etapa incipientă vor fi înlocuite de unele mai dure care să regularizeze suprafața deformată a corneei. În cel de-al treilea stadiu, corneea se subțiază masiv, iar vederea clară este condiționată de purtarea lentilelor dure.
Ultimul stadiu este caracterizat de subțierea extremă a corneei, ceea ce periclitează vederea. Pentru evitarea riscului de orbire, medicul va recomanda procedura de transplant pentru înlocuirea corneei deteriorate.
Așadar, keratoconusul este o afecțiune oculară care generează schimbări ale grosimii și formei corneei și poate avea un ritm de avansare cu o durată de câțiva ani, iar apoi progresia se stabilizează. Este recomandat să ceri opinia specialistului încă de la primele semne care în timp favorizează subțierea corneei, intervenții medicale complexe, recuperare dificilă sau prelungită sau obținerea unei acuități vizuale slăbite. Cu cât se intervine mai prompt în faza incipientă a bolii, cu atât sunt eliminate mai sigur simptomele și complicațiile asociate stadiului avansat al bolii, când există riscul de orbire definitivă.
Sursa foto: unsplash.com
