Dr. Elena SBURLAN este doctor rezident în oftalmologie, la Spitalul Universitar de Urgență din București. Anii clinici din facultate i-a petrecut coordonând proiectul de voluntariat al mediciniștilor „Împreună pentru sănătatea rurală”.
– De ce oftalmologia? – A fost o pasiunea mea, aproape de la începutul facultății.
Am avut ca profesor de anatomie, în anul II, un medic oftalmolog și de la el am luat această pasiune.
Și acum sunt foarte mulțumită, nu aș alege altceva.
Pacienții au de la 1 an până la 91 de ani, întâlnești o gamă foarte largă de situații.
Nici nu am vrut o specialitate cu stresul multor pacienți care mor, care riscă să nu supraviețuiască.
Oftalmologia este o specializare liberă, are o parte de chirurgie și una clinică – mai mult mă atrage partea chirurgicală.
Încă din anul I am intrat în sala de operații. Medicul la care am fost repartizată este pe boli de pol posterior, sunt printre cele mai complicate operații din oftalmologie.
Sunt rezidentul principal al medicului cu care lucrez.
– Veți rămâne acolo după rezidențiat? – Aș vrea să rămân, dar cel mai probabil nu o să pot.
Cei mai mulți suntem rezidenți pe loc, doar pe perioada rezidențiatului sunt încadrată la SUUB. După, voi fi șomeră.
Am început colaborarea cu o rețea privată, încă din anul întâi de rezidențiat, și mi-e foarte bine în acest moment, inclusiv din punct de vedere financiar.
Dar, dacă nu lucram și în privat, nu era așa de bine.
Dimineața sunt la spital și după-amiaza la cabinet. De luni până duminică. Și mă descurc.
Trebuie să mai plătesc o facultate, sunt studentă la Drept, în anul II, la frecvență redusă, merg în weekenduri și la examene.
De exemplu, intru în sesiune peste două săptămâni, îmi iau concediu de la spital și merg să dau examenele.
– De ce ați ales să faceți și Dreptul? – Pentru perspectivele mele de viitor. Eu voi rămâne sigur medic, dar am vrut să îmi deschid puțin orizontul în ceea ce privește comunicarea cu oamenii și să cunosc legislația. E importantă în cariera unui medic: să știi cum să te aperi, ce trebuie să faci, cum să nu faci.
– Nu se poate și fără facultatea de Drept? – Nu la fel de bine. Și a fost și o pasiune a mea. În spațiul occidental, există o specializare numită dreptul medical și cred că va ajunge și la noi.
Fiecărui medic îi pot folosi aceste informații, mai ales că există această hăituială a medicilor, din păcate. Apoi, sunt foarte multe proceduri, foarte multe documente de semnat.
Și, chiar dacă eu aș vrea să rămân în București, cel mai probabil nu o să pot face asta, deși sunt de-aici și tot aici am făcut și facultatea.
Nu există posturi pentru noi. Oricât de mult încerc să îmi fac loc, sunt aproape convinsă că nu o să rămân aici. Și poate altundeva nu voi avea parte de ce tot ce are un spital mare din București, precum un departament juridic bine pus la punct.
– Vreți să mergeți în țară sau în străinătate? – Nu o să plec din țară. Pe mine mă ține aici familia și nu aș putea. Și, la urma urmei, și la noi este bine. Se vede că, încet-încet, o să fie bine. Și cred că, atâta vreme cât am primit de la facultate, din țara asta, o educație, am ce să dau mai departe și eu.
– Chiar au început să meargă mai bine lucrurile? – Nu vreau să intru în politică sub nicio formă, dar mă pot referi la salarii, ca să dau un exemplu real. Acum opt ani, un rezident câștiga șapte-opt sute de lei.
Nu zic că acum este fenomenal. Am fost încadrată cu 1.400 de lei în primul an.
Dar acum există o bursă și am ajuns la 2.100. Și mai avem și niște bonuri, ajungi la 2.300.
Este o diferență. Iar mie, câtă vreme am avut ocazia să lucrez și într-o firmă particulară și să îmi dublez salariul, îmi este bine. Prietenul meu însă este cardiolog rezident.
Într-adevăr, are altă perspectivă: pleacă de-acasă la șase și jumătate și mai vine acasă la nouă seara, lucrând pe același salariu ca al meu, într-un loc în care mereu mor oameni, trebuie resuscitat cineva, ești într-un stres continuu – face cardiologie intervențională. Da, acolo nu cred că merită. Și eu nu aș fi putut. Și înțeleg frustrările colegilor mai mari.
– Ce fel de cazuri vedeți la spital, la oftalmologie? – Eu lucrez pe patologie vitro-retiniană, văd foarte multe dezlipiri de retină, degenerescențe maculare, operăm cataractă. Ca în majoritatea spitalelor universitare.
Dar la noi vine și partea de traumatologie, accidente rutiere, corpi străini intraoculari. Însă pe mine cel mai mult m-a impresionat cazul unui domn care a venit acuzând că „are ceva în ochi”.
Și, când m-am uitat, avea un parazit în ochi. Un viermișor de șapte centimetri. A fost un caz extraordinar de ușor de rezolvat, dar foarte impresionant.
Când m-am pus la biomicroscop și am aprins lumina, viermele a început să se miște, am sărit și eu de pe scaun.
– Cât de rapid aveți acces ca rezidenți în sala de operații? – Pe mine m-au implicat foarte repede.
Dacă vrei să fii implicat, la noi pe secție ești implicat. În anul I de rezidențiat, în a doua săptămână, am intrat în sală: aici stai, asta înveți.
Am învățat foarte multe de la medicii cu care lucrez, pe doi dintre ei în special îi consider mentorii mei.
Au avut curaj să mă lase să învăț. Și, alături de ei, cu îndrumarea lor, am făcut și intervenții, am făcut și prima mea operație cap-coadă.
Nu pot să mă plâng de partea asta. Poate mi-aș fi dorit să fac mai multe, știu cum sunt programele din afară, că din primul an te pun să ai zece intervenții făcute pe pol anterior, zece pe polul posterior.
Nu pot să zic că am făcut așa de mult, dar nici că aș fi fost capabilă. Una e să citești, alta e să faci în practică. Eu sunt recunoscătoare că mai am încă trei ani de rezidențiat în care să învăț de la ei.
– La o bursă în străinătate v-ați gândit? – Da, m-am gândit și am căutat. Există un program în India, foarte bun pentru oftalmologie, dar aș pleca strict ca să mă specializez, să adun informație și din alte părți, nu pentru că aș vrea să plec și să rămân acolo.
Dar chiar și aceste programe costă mult. Să pleci în India trei luni – cinci mii de euro.
Ca rezidenți nu ne-am permite. Poate nu toată lumea știe, dar ca rezident investești mult în pregătirea ta.
Din 2.000 de lei, cât e până la urmă salariul meu, a trebuit să îmi cumpăr, ca să pot consulta, oftalmoscop și lentilă, care au costat împreună 5.000 de lei.
Dacă nu ar fi fost părinții mei să mă susțină, nu aș fi putut. Și sunt dotările minime, pe viitor vreau să îmi achiziționez și restul lucrurilor.
– A fost nevoie pentru cabinet, nu? – Nu, și la spital. Dacă vrei să vezi fundul de ochi, ai nevoie de un oftalmoscop. Sigur, pot să împrumut oftalmoscopul medicului cu care lucrez, e adevărat, dar la un moment dat am nevoie de oftalmoscopul meu, că fac urgențe jos în gardă și ce o să fac? O să mă plimb cu oftalmoscopul cuiva? Pe secție există unul singur al spitalului.
– Ce a însemnat proiectul „Împreună pentru sănătatea rurală”? – Am început ca voluntar în anul II de facultate și anul următor am devenit coordonatorul proiectului și l-am ținut până în anul VI.
Iar acum colaborez în continuare cu studenții. E un proiect de voluntariat desfășurat la inițiativa studenților facultății de medicină, menit să ofere consultații medicale cât mai multor persoane din mediile defavorizate. Într-o caravană merg ca voluntari în jur de 20 de medici, din toate specializările, și 20 de studenți.
Împreună consultă cel puțin trei sute de oameni. Am participat la cel puțin 20 de caravane.
Cam astea au fost weekendurile mele din facultate, când învățam pentru examene.
Era destul de greu să strângem fonduri: o caravană poate implica niște costuri de până la 20.000 de lei. Poți să te duci și cu 3.000 de lei, dar nu faci mai nimic.
Cu 20.000 de lei poți să oferi analize gratuite pacienților, tuturor pacienților, nu trebuie să îi selectezi, poți să le oferi copilașilor periuțe și pastă de dinți. În foarte multe din satele în care am fost nu exista medic de familie.
Foarte mulți din copii și tineri nu mai văzuseră niciodată un medic, până la caravană. Bine, alegeam satele cu nevoile cele mai mari.
PROGRAMARE CONSULT DR. ELENA SBURLAN
Pentru programul de consult Dr. Elena SBURLAN vizitați pagina Echipă.